Micro Gear Deluxe
July 24, 2017
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Reddit

Scopul proiectului Micro Gear Deluxe este de a insufla celor mai mici, în special elevilor și tinerilor din clasele VI-XII pasiunea pentru domeniile STEM, prin organizarea unei serii de cursuri de microcontrolere, la care să aibă ocazia să învețe prin joc, într-un mediu cât mai prietenos și nonformal.

„Aceasta a doua ediție ne-a oferit ocazia de a ne împartăși pasiunea către 100 de elevi și tineri într-un timp mai îndelungat de desfășurare al cursurilor, o lună. Acest lucru a fost pe de o parte o bucurie, însă pe de altă parte, o nouă provocare cu care nu eram obișnuiți de la prima ediție a proiectului. Faptul că am reușit să ne organizăm și să colaborăm eficient, atât în echipa de coordonatori, cât și cu trainerii, ne-a ajutat să finalizăm cu succes acest proiect.” (afirmă Ioana Dâșcă – coordonatorul proiectul Micro Gear Deluxe)

 

Finanțare: 12.000 lei

 

Echipa proiectului:

– Ioana Dâșcă – coordonator proiect;

– Andrei Apostol – coordonator departament tehnic;

– Vlad Cristia-Avram – coordonator departament tehnic;

– Stefana-Lorena – coordonator departament marketing;

– Robert Voiculescu – coordonator departament de promovare;

 

Web: Pagina de Facebook a proiectului Micro Gear.